The Sun That Embraces the Moon

Am o raza jucausa de soare si o luna ce se inalta distinsa pe cerul vietii mele.Fara de una,ziua nu ar avea stralucire si nici viata,iar fara de cealalta noaptea ar fi apasatoare,intunericul si nelinistea m-ar cuprinde de indata.In cele din urma,daca una dintre ele ar pleca,n-as mai apuca sa ma bucur de cealalta,pentru ca sufletul meu ar ramane imprastiat si fara de viata intr-un corp rece si automatizat.

Raza ma invata sa traiesc copilareasca bucurie a iubirii.Cu dragalasenia si bunatatea ei, ma umple;dar luna este cea care are grija la orice pas sa imi ofere stabilitate,astfel incat paharul cu iubire sa nu se incline iar drumurile mele sa fie intotdeauna drepte.Ea este sfetnicul cel bun si cea care ma lumineaza atunci cand sunt invaluita in ceata.

Prin ele, am invatat sa vad bogatia iubirii si in cat de multe moduri o poti oferi micilor stelute care ma inconjoara, in functie de nevoile fiecareia: unora afectiunea si vorbele pline de dulceata si blandete ale razei de soare,altora timpul si ajutorul neconditionat de care luna nu m-a lipsit niciodata.Insa ceea ce imi doresc cu adevarat sa ofer este darul cu care m-a binecuvantat Dumnezeu:sa fiu si eu lumina altora asa cum El mi-a fost mie prin aceste doua fiinte pline de sclipire divina.

P.S Multumesc Domnului pentru felul in care a avut grija sa le pastreze aproape de inima mea!

Days to remember

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.

Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. Geneza 1:9-13

Asta a facut Domnul Dumnezeul meu in ziua a 3a...eu?!Am incercat doar sa surprind o frantura din maretia creatiei Lui.

Credits

Meritul tatei(pozele si fata obosita inclusa)

Geigei(jurnal de calatorie)

Agitata,prost dispusa si urmarita de ideea ca mi-am uitat telefonul(pe care defapt nu il uitasem) si pareo-ul acasa am parasit acest loc,la ora 7 p.m:



Am inghitit in sec cand mi s-a oferit locul de pe bancheta din spate.L-am impartit cu o tipa blonda desenata pe fata de perna si desi nu planuisem sa imi amenajez un culcus acolo,Domnul mi-a gasit un prosop imens pe care l-am folosit drept paturica.
Somnul meu s-a incheiat brusc pe la 3 cand am facut schimb de roluri cu mama,care era pe locul din dreapta soferului.De atunci pana la 8 jumatate cand am ajuns in Thessaloniki am stat cu ochii lipiti de parbriz.In cele din urma am schimbat parbrizul cu ecranul camerei foto si uite cam ce a iesit:






Ultimele 3 poze au costat 80 de euro.Inca nu le-am achitat.


(In graba noastra si fiindca nu gaseam un loc de parcare,tata a decis sa intre intr-un lant vicios de masini parcate -ă ău- neregulamentar.Nu cred ca am stat mai mult de 10 minute.Cand ne-am intors baiatul cu biletele inca mai misuna printre zecile de masini ghinioniste.Am gasit si noi biletelul parfumat in parbriz.Hotarati ca in niciun caz amenda nu va fi platita acum am plecat. ajungand la Katerini,unde este prima noapte de cazare am solicitat mai multe informatii de la gazda:un nene tare simpatic si grasun cu care mi-am incercat engleza incordata. El ne-a spus ca in 10 zile daca amenda este platita in Thessaloniki,costul se va reduce la jumatate.Nu stiu cand vom avea timp sa trecem din nou pe acolo...si gandinduma intens la asta it hit me!-Asa e si cu pacatul,fugi de el,il ignori,il lasi nerezolvat.Ce urmeaza este evident.Situatia se complica.De multe ori daca ne-am rezolva problemele la timp,rezolvarea lor s-ar simplifica substantial.)


Intorcandu-ne la Geigei,un singur lucru vreau sa mai spun: Bouyourdi <3

Agonie si extaz

De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!" Psalmul 61:2

Cand am decis sa urc pe munte stiam ca va fi greu; defapt, chiar acesta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut sa merg. Un alt motiv a fost ca mai stiam si altceva: va merita! Si asteptarile nu mi-au fost inselate.
Cum in ultimul timp mi-am antrenat mai mult neuronii decat genunchii slabanogi ( Întăriţi-vă voi, mâini slabe şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Isaia 35:3) drumul a fost o lunga agonie pana am decis sa il prind de mana pe Isus. La propriu. Atunci, am incetat sa ma duc cu capul inainte, am facut pasi mici dar siguri si am deschis ochii la frumusetile din jurul meu. Ramasesem doar eu cu El, ne bucuram de creatia Lui si cantam impreuna. Ma opream din cand in cand sa fac o poza, insa nu am reusit sa imortalizez nici jumatate din splendoarea pe care ochii mei au fost binecuvantati sa o vada.

Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.

Da..multi in viata ne concentram sa ajungem undeva si uitam sa privim la frumusetea drumului. Atunci devine un drum greu si anevoios, pe care obosim si ne fortam sa continuam. Cadem si de multe ori ramanem acolo nauciti. Cand ajungem la tinta ne bucuram ca am scapat. Insa bucuria nu va tine mult, o vom uita, ne vom aduce aminte doar ca a fost drumul greu si in definitiv nu am invatat nimic.
Eu am invatat sa ma bucur de drum, de oamenii cu care il parcurg, sa accept ca am nevoie de ajutor si sa fiu multumitoare, nu ca si cum ar fi o umilinta; cand primesti ajutor, primesti o data cu el si dragoste. Am invatat sa dau mai departe ceea ce primesc, sa am grija de ceilalti si sa veghez asupra celor mai slabi. Oh, da...sa nu uit: am invatat sa rad atunci cand sunt cazuta si plina de praf! Sa rad cu gura pana la urechi, stiindca El ma va ridica! <3

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.Psalmul 92:4

I would make you stay...(In another life)

Am inchis usile, le-am zavorat; de 3 ori am intarit zidurile. Doar ca te-am uitat inauntru. Vreau sa ies si nu pot, fug de tine si chipul tau ma ajunge in gand, ma ascund de tine dar ma gasesti in vis. De ce nu ma lasi? De ce nu-mi dai pace? De ce ma privesti? Si cum de sti sa ma citesti atat de bine? Inchide-ma cu un oftat prelung, da-mi drumul din dulcea imbratisare, spulbera-mi visele si nu-mi mai pazi somnul.

Unde te zboara timpul?

Am gasit in mine un zmeu ce se avanta spre zari necunoscute. Nimeni nu ma tinea din zborul meu, iar vantul, ma purta prin nori de ploaie. Pana am gasit in Tine mana blanda care sa ma poarte. Tu, copile cu ochi blanzi de miel, ma tii ca sa nu zbor prea departe. Tu, esti ca o stanca de care sunt prins, ca vantul sa nu ma duca pe carari ce de bunatate si iubire au fost de mult uitate.

Am trecut pe langa ei si i-am observat in detaliu. Fiecare cu solutia lui la o viata ce niciodata nu a fost menita sa fie a lor. Fiecare, cu esecul lui. Pendulul ceasurilor de care se agata involuntar ii arunca dintr-o extremitate in alta, nu stiu cand sunt fericiti si cand sunt tristi; atat de repede li se schimba starile. Cateodata, nauciti de jocul haotic al pendulului, aleg sa ii dea drumul. Si cad. Unde?... Nu au stiut niciodata.
Ignoranti, mandri, egoisti, invidiosi, nestatornici, mincinosi... toti sunt. De la cel mai mic, pana la cel mai mare. Le curge prin vene sange otravit si in firea lor stau ascunsi monstrii. Isi impun sa priveasca partea plina a paharului, facand acest act sa para plin de - cum vrei sa-i spui - marinimie, optimism, toleranta si orice alt cuvant care ar da o conotatie pozitiva acestei minciuni in care se atreneaza. Singuri isi inchid ochii cu minciunile lor si singuri aleg sa fie ignoranti. Nu au invatat ca adevarul elibereaza pentru ca ei niciodata n-au vrut sa stie adevarul. Nu ascunderea defectelor, ci constientizarea lor te face sa le accepti la altul si, cu timpul sa le educi la tine.

Din mandrie, aleg sa vada doar defectele celorlalti. Si vorbesc atat de mult despre ele, incat nu le mai ramane timp sa priveasca la ei. Daca s-ar vedea, i-ar intelege pe ceilalti, nu i-ar mai invinui sau judeca. Tot din mandrie, ei nu pot accepta ca cineva nu este ca ei. Daca esti mai bun, vor sta cu ochii pe tine; respiratia ta va deveni duh de cearta, iar bunatatea ta - prefacatorie.

Isi gasesc teorii si filosofii prin care se conving ca nu vor plati pretul vietii pline de uraciune pe care au dus-o. Dar cum ar putea o viata plina de urat sa aiba o moarte plina de frumos? Si cum ar putea o viata de sanse refuzate sa duca spre realizare?