What I wish for

Eram cativa copii,asezati in cerc in jurul unui foc de tabara.Nu ne era frig,ci ne incalzeam cu totii din acelasi foc mistuitor.
Parca toate lacrimile care cursesera pana atunci nestiute de lume se adunasera ca sclipiri in ochii nostrii.Desi eram intr-o simtire si in acelasi gand,paream straini unii de altii,tacuti,fiecare lingandu-si ranile, in timp ce lacrimile erau lasate sa curga in voie pe obrajii rumeniti de soare.
Se intelegea de la sine ca folosirea cuvintelor in momentul acela ar fi fost daca nu chiar brutala,inutila.Tacerea vorbea pentru noi,iar in aer,printre scantei,plutea adevarul pe care il stiam cu totii: ceva trebuia sa se schimbe,nu se mai putea.
Era bine sa fim acolo, si sufletele noastre n-ar fi vrut sa paraseasca locul acela, insa veneau zorii, iar noi nu hotaraseram nimic...Lacrimile se oprisera de cateva ceasuri,insa noi ramaseseram la locurile noastre, inerti, ca niste statui de marmura, frumos asezate intr-un muzeu, care au atat de multe de spus, dar sunt condamnate tacerii.
Atunci, ca si in alte cazuri-majoritatea cazurilor- gandurile au inceput sa imi vina in minte pe note inalte, aproape stridente in incercarea lor de a se face auzite celorlalti:
''Mi-as dori sa va pot vorbi,sa nu mai fiu atat de inchisa in mine;as avea atatea sa va spun.Poate ca n-am vorbit cu voi prea mult niciodata,sau am incetat de ceva timp.Poate n-ati reusit niciodata sa treceti de vorbele de suprafata si niciodata nu ati putut ghici cat drag am ascuns intr-o gluma.Nu stiti prea multe despre viata mea,nu stiti luptele mele;iar eu am incetat sa ma interesez de ale voastre.Asta nu inseamna ca nu ma roade grija pentru voi,ca nu va port aceeasi dragoste si ca in rugaciunile mele numele voastre raman uitate;doar ca...''

Ce mai iubesti tu oare azi?

M-am trezit dintr-un vis urat. M-am uitat in jurul meu si am vazut ca realitatea nu e cu nimic mai presus. Sunt inconjurata de oameni derutati, a caror fericire depinde de situatii si vremuri. I-am vazut cum se clatina, cum ii pierd valurile si ii duc in larg.

Cautand de una singura in lume am realizat ca toate lucrurile bune trebuie sa fie cerute, asteptate si primite din mana singurului care stie cu adevarat ce este bun pentru mine. Dar multi inca se chinuie...

• 
  

De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.

Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.

Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?

Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?

Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

• 
  

Am auzit spundandu-se "Dumnezeu ma uraste". Dar mai rasunatoare ar fi intrebarea "Il iubesc eu pe Dumnezeu?". Dumnezeu ne-a asezat totul inainte, a dat pe Fiul Sau sa moara pentru noi. Atunci, de ce sa il invinovatim pe El cand noi suntem cei care constant Il refuzam?

"Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu îl voi iubi si Ma voi arata lui.” Ioan 14:21

"Caci Tatal însusi va iubeste, pentru ca M-ati iubit si ati crezut ca am iesit de la Dumnezeu."Ioan 16:27

The Sun That Embraces the Moon

Am o raza jucausa de soare si o luna ce se inalta distinsa pe cerul vietii mele.Fara de una,ziua nu ar avea stralucire si nici viata,iar fara de cealalta noaptea ar fi apasatoare,intunericul si nelinistea m-ar cuprinde de indata.In cele din urma,daca una dintre ele ar pleca,n-as mai apuca sa ma bucur de cealalta,pentru ca sufletul meu ar ramane imprastiat si fara de viata intr-un corp rece si automatizat.

Raza ma invata sa traiesc copilareasca bucurie a iubirii.Cu dragalasenia si bunatatea ei, ma umple;dar luna este cea care are grija la orice pas sa imi ofere stabilitate,astfel incat paharul cu iubire sa nu se incline iar drumurile mele sa fie intotdeauna drepte.Ea este sfetnicul cel bun si cea care ma lumineaza atunci cand sunt invaluita in ceata.

Prin ele, am invatat sa vad bogatia iubirii si in cat de multe moduri o poti oferi micilor stelute care ma inconjoara, in functie de nevoile fiecareia: unora afectiunea si vorbele pline de dulceata si blandete ale razei de soare,altora timpul si ajutorul neconditionat de care luna nu m-a lipsit niciodata.Insa ceea ce imi doresc cu adevarat sa ofer este darul cu care m-a binecuvantat Dumnezeu:sa fiu si eu lumina altora asa cum El mi-a fost mie prin aceste doua fiinte pline de sclipire divina.

P.S Multumesc Domnului pentru felul in care a avut grija sa le pastreze aproape de inima mea!

Days to remember

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.

Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. Geneza 1:9-13

Asta a facut Domnul Dumnezeul meu in ziua a 3a...eu?!Am incercat doar sa surprind o frantura din maretia creatiei Lui.

Credits

Meritul tatei(pozele si fata obosita inclusa)

Geigei(jurnal de calatorie)

Agitata,prost dispusa si urmarita de ideea ca mi-am uitat telefonul(pe care defapt nu il uitasem) si pareo-ul acasa am parasit acest loc,la ora 7 p.m:



Am inghitit in sec cand mi s-a oferit locul de pe bancheta din spate.L-am impartit cu o tipa blonda desenata pe fata de perna si desi nu planuisem sa imi amenajez un culcus acolo,Domnul mi-a gasit un prosop imens pe care l-am folosit drept paturica.
Somnul meu s-a incheiat brusc pe la 3 cand am facut schimb de roluri cu mama,care era pe locul din dreapta soferului.De atunci pana la 8 jumatate cand am ajuns in Thessaloniki am stat cu ochii lipiti de parbriz.In cele din urma am schimbat parbrizul cu ecranul camerei foto si uite cam ce a iesit:






Ultimele 3 poze au costat 80 de euro.Inca nu le-am achitat.


(In graba noastra si fiindca nu gaseam un loc de parcare,tata a decis sa intre intr-un lant vicios de masini parcate -ă ău- neregulamentar.Nu cred ca am stat mai mult de 10 minute.Cand ne-am intors baiatul cu biletele inca mai misuna printre zecile de masini ghinioniste.Am gasit si noi biletelul parfumat in parbriz.Hotarati ca in niciun caz amenda nu va fi platita acum am plecat. ajungand la Katerini,unde este prima noapte de cazare am solicitat mai multe informatii de la gazda:un nene tare simpatic si grasun cu care mi-am incercat engleza incordata. El ne-a spus ca in 10 zile daca amenda este platita in Thessaloniki,costul se va reduce la jumatate.Nu stiu cand vom avea timp sa trecem din nou pe acolo...si gandinduma intens la asta it hit me!-Asa e si cu pacatul,fugi de el,il ignori,il lasi nerezolvat.Ce urmeaza este evident.Situatia se complica.De multe ori daca ne-am rezolva problemele la timp,rezolvarea lor s-ar simplifica substantial.)


Intorcandu-ne la Geigei,un singur lucru vreau sa mai spun: Bouyourdi <3

Agonie si extaz

De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!" Psalmul 61:2

Cand am decis sa urc pe munte stiam ca va fi greu; defapt, chiar acesta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut sa merg. Un alt motiv a fost ca mai stiam si altceva: va merita! Si asteptarile nu mi-au fost inselate.
Cum in ultimul timp mi-am antrenat mai mult neuronii decat genunchii slabanogi ( Întăriţi-vă voi, mâini slabe şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Isaia 35:3) drumul a fost o lunga agonie pana am decis sa il prind de mana pe Isus. La propriu. Atunci, am incetat sa ma duc cu capul inainte, am facut pasi mici dar siguri si am deschis ochii la frumusetile din jurul meu. Ramasesem doar eu cu El, ne bucuram de creatia Lui si cantam impreuna. Ma opream din cand in cand sa fac o poza, insa nu am reusit sa imortalizez nici jumatate din splendoarea pe care ochii mei au fost binecuvantati sa o vada.

Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.

Da..multi in viata ne concentram sa ajungem undeva si uitam sa privim la frumusetea drumului. Atunci devine un drum greu si anevoios, pe care obosim si ne fortam sa continuam. Cadem si de multe ori ramanem acolo nauciti. Cand ajungem la tinta ne bucuram ca am scapat. Insa bucuria nu va tine mult, o vom uita, ne vom aduce aminte doar ca a fost drumul greu si in definitiv nu am invatat nimic.
Eu am invatat sa ma bucur de drum, de oamenii cu care il parcurg, sa accept ca am nevoie de ajutor si sa fiu multumitoare, nu ca si cum ar fi o umilinta; cand primesti ajutor, primesti o data cu el si dragoste. Am invatat sa dau mai departe ceea ce primesc, sa am grija de ceilalti si sa veghez asupra celor mai slabi. Oh, da...sa nu uit: am invatat sa rad atunci cand sunt cazuta si plina de praf! Sa rad cu gura pana la urechi, stiindca El ma va ridica! <3

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.Psalmul 92:4

I would make you stay...(In another life)

Am inchis usile, le-am zavorat; de 3 ori am intarit zidurile. Doar ca te-am uitat inauntru. Vreau sa ies si nu pot, fug de tine si chipul tau ma ajunge in gand, ma ascund de tine dar ma gasesti in vis. De ce nu ma lasi? De ce nu-mi dai pace? De ce ma privesti? Si cum de sti sa ma citesti atat de bine? Inchide-ma cu un oftat prelung, da-mi drumul din dulcea imbratisare, spulbera-mi visele si nu-mi mai pazi somnul.

Unde te zboara timpul?

Am gasit in mine un zmeu ce se avanta spre zari necunoscute. Nimeni nu ma tinea din zborul meu, iar vantul, ma purta prin nori de ploaie. Pana am gasit in Tine mana blanda care sa ma poarte. Tu, copile cu ochi blanzi de miel, ma tii ca sa nu zbor prea departe. Tu, esti ca o stanca de care sunt prins, ca vantul sa nu ma duca pe carari ce de bunatate si iubire au fost de mult uitate.

Am trecut pe langa ei si i-am observat in detaliu. Fiecare cu solutia lui la o viata ce niciodata nu a fost menita sa fie a lor. Fiecare, cu esecul lui. Pendulul ceasurilor de care se agata involuntar ii arunca dintr-o extremitate in alta, nu stiu cand sunt fericiti si cand sunt tristi; atat de repede li se schimba starile. Cateodata, nauciti de jocul haotic al pendulului, aleg sa ii dea drumul. Si cad. Unde?... Nu au stiut niciodata.
Ignoranti, mandri, egoisti, invidiosi, nestatornici, mincinosi... toti sunt. De la cel mai mic, pana la cel mai mare. Le curge prin vene sange otravit si in firea lor stau ascunsi monstrii. Isi impun sa priveasca partea plina a paharului, facand acest act sa para plin de - cum vrei sa-i spui - marinimie, optimism, toleranta si orice alt cuvant care ar da o conotatie pozitiva acestei minciuni in care se atreneaza. Singuri isi inchid ochii cu minciunile lor si singuri aleg sa fie ignoranti. Nu au invatat ca adevarul elibereaza pentru ca ei niciodata n-au vrut sa stie adevarul. Nu ascunderea defectelor, ci constientizarea lor te face sa le accepti la altul si, cu timpul sa le educi la tine.

Din mandrie, aleg sa vada doar defectele celorlalti. Si vorbesc atat de mult despre ele, incat nu le mai ramane timp sa priveasca la ei. Daca s-ar vedea, i-ar intelege pe ceilalti, nu i-ar mai invinui sau judeca. Tot din mandrie, ei nu pot accepta ca cineva nu este ca ei. Daca esti mai bun, vor sta cu ochii pe tine; respiratia ta va deveni duh de cearta, iar bunatatea ta - prefacatorie.

Isi gasesc teorii si filosofii prin care se conving ca nu vor plati pretul vietii pline de uraciune pe care au dus-o. Dar cum ar putea o viata plina de urat sa aiba o moarte plina de frumos? Si cum ar putea o viata de sanse refuzate sa duca spre realizare?

Black and white

Poate nu voi intelege niciodata cum totul ajunge sa fie nimic, cum ceasul iubirii si trenul merg din inertie. Cum de motorul pe care l-ai oprit de atatea ori nu s-a innecat cu praful pe care l-ai aruncat in mine. M-am oprit in fiecare gara si la fiecare colt de drum,te-am cautat pe tine...

"Prea scurt" imi spune o prietena dupa ce ii cer parerea despre randurile de sus. Si poate prea rece...? RECE? Nu neaparat... resemnat.

...Scurt...

Da, scurt. Si cel mai important in esenta. Nu mai vreau vorbe fara fond, lucruri de umplutura, floricele si alti fluturasi. Am trecut de prima etapa a vietii si a blogului meu -viciile- pana acum a fost o perioada de tranzitie in care n-am mai vrut sa scriu si nici n-am mai vrut sa fiu citita. Surprinzator, desi nu aveam cum sa imi stiu dinainte destinul si nu mi-am inchipuit nicio clipa ca numele meu va fi scris pe paginile celei mai frumoase carti din univers (Cartea vietii), Infranarea este, cum s-ar spune etapa de maturitate a creatiei mele! In mod uimitor, nici iubirea nu si-a pierdut locul de cinste! Doar ca s-a maturizat si ea. Nu mai e iubire pasiune, ci agape. Implinirea? Da, o am. Am luat-o direct din mainile lui Dumnezeu... am gasit persoanele de calitate, am gasit iubirea desavarsita, rezolvari la probleme, liniste in vreme tulbure si tot ce mi-as fi putut dori.

Reciteam vechile postari... ma gandeam la cei carora le erau dedicate.. unii au plecat, au ales sa fie straini; altii si-au continuat propriul drum. nu s-au uitat inapoi. Pacat - nici in stanga nici in dreapta - si multi nu stiu unde duce drumul pe care se incapataneaza sa mearga. Altii mi-au ramas alaturi ori, s-au intors inapoi, iar pe unii... inca ii astept...