Black and white

Poate nu voi intelege niciodata cum totul ajunge sa fie nimic, cum ceasul iubirii si trenul merg din inertie. Cum de motorul pe care l-ai oprit de atatea ori nu s-a innecat cu praful pe care l-ai aruncat in mine. M-am oprit in fiecare gara si la fiecare colt de drum,te-am cautat pe tine...

"Prea scurt" imi spune o prietena dupa ce ii cer parerea despre randurile de sus. Si poate prea rece...? RECE? Nu neaparat... resemnat.

...Scurt...

Da, scurt. Si cel mai important in esenta. Nu mai vreau vorbe fara fond, lucruri de umplutura, floricele si alti fluturasi. Am trecut de prima etapa a vietii si a blogului meu -viciile- pana acum a fost o perioada de tranzitie in care n-am mai vrut sa scriu si nici n-am mai vrut sa fiu citita. Surprinzator, desi nu aveam cum sa imi stiu dinainte destinul si nu mi-am inchipuit nicio clipa ca numele meu va fi scris pe paginile celei mai frumoase carti din univers (Cartea vietii), Infranarea este, cum s-ar spune etapa de maturitate a creatiei mele! In mod uimitor, nici iubirea nu si-a pierdut locul de cinste! Doar ca s-a maturizat si ea. Nu mai e iubire pasiune, ci agape. Implinirea? Da, o am. Am luat-o direct din mainile lui Dumnezeu... am gasit persoanele de calitate, am gasit iubirea desavarsita, rezolvari la probleme, liniste in vreme tulbure si tot ce mi-as fi putut dori.

Reciteam vechile postari... ma gandeam la cei carora le erau dedicate.. unii au plecat, au ales sa fie straini; altii si-au continuat propriul drum. nu s-au uitat inapoi. Pacat - nici in stanga nici in dreapta - si multi nu stiu unde duce drumul pe care se incapataneaza sa mearga. Altii mi-au ramas alaturi ori, s-au intors inapoi, iar pe unii... inca ii astept...

Choices

Nu am mai scris de mult si oricat mi-as fi dorit in vara asta sa o fac,pur si simplu nu am gasit destula tragere de inima. Incercam ca de obicei sa imi spun ca nu am o idee concreta si atunci de ce as scrie? dar pofta vine mancand si inspiratia scriind.
Nu stiu daca as da momentele astea de fericire si pace pe unele de chin.... presupun ca exista o doza de egoism aici. Cand eram macinata de ganduri scriam mult.. era o perioada fertila, nu-mi pasa cui impartasesc nenorocirea mea atata timp cat pentru ceva timp scapam de ea. Si acum? Acum ca sunt atat de bine.. de ce nu spun nimanui? de ce nu strig in gura mare cum ar trebui sa o fac?

Stiu ca de data asta sunt pe drumul cel bun; stiu ca multi imi vor sta in cale, doar ca acum nu mai sunt singura si nimic nu va mai fi greu si nu-mi va mai parea imposibil.

Cateodata acordam prea multa importanta unor lucruri care ne trag defapt inapoi, tinem cu dintii de ele desi tot ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti este sa le dam drumul. Ne incurcam cu lucrurile lumii, cu griji care nu isi au rostul cand in final plecam oricum fara nimic, asa cum am venit.
Conteaza cum alegem sa trecem prin viata asta: aruncand venin ori dand binecuvantari?

CHOOSE TO LOVE. . .rather than hate.
CHOOSE TO SMILE. . . rather than frown.
CHOOSE TO BUILD . . . rather than destroy.
CHOOSE TO PERSEVERE . . . rather than quit.
CHOOSE TO PRAISE . . . rather than gossip.
CHOOSE TO HEAL . . . rather than wound.
CHOOSE TO GIVE . . . rather than grasp.
CHOOSE TO ACT . . . rather than delay.
CHOOSE TO FORGIVE . . . rather than curse

Regret

Si pana la urma totul a devenit gri
Si totul s-a redus la plumb si urme sangerii
Oamenii, soarele, vantul, tu si amintirea ta
Ai pus capat la tot, cand inca se putea

Te plang si te condamn, ca daca nu traiai pentru tine, ai fi putut macar sa o faci pt altii, poate in definitiv asta era telul tau, de care niciodata nu ti-ai dat seama, pe care ai plecat fara sa il implinesti. Asta spuneau lacrimile din ochii tuturor, ca ai plecat fara sa il implinesti. N-as fi vrut sa ne despartim fara sa te imbratisez pt. ultima oara, dar nu am vrut sa te mai privesc sa vad ce ti-ai facut, era prea mult. Si ti-am spus cand am plecat, daca in viata mi-a fost mila sa te bat, pe lumea ailalta o ai promisa si stiu ca in momentul acela probabil ai fost fericit.
"Copil prostut, ce ai facut?.."

Liniste

Nu stiu daca ratez sanse, nu stiu daca ratez iubiri ce ar fi putut fi frumoase daca as fi ales sa ma las in voia sortii, stiu doar ca e liniste si imi place prea mult ca sa las pe cineva sa o strice. Uneori regret, uneori ma simt prost si ma gandesc cum mi-ar fi mie, dar a venit vremea sa ma gandesc la mine si nu la ceilalti pentru ca nimeni nu stie sa aprecieze si atunci, de ce as face-o? De ce nu as fi cruda cu ceilalti pentru a-mi apara propria fericire?
Sunt fericita si impacata cu mine, iar in curand, o sa invat sa nu-mi mai para rau pentru voi.
Imi pare rau:(

Neputinta...

Doamne e groaznic sa fii neputincios sa vezi oamenii cum sufera, sa vrei sa faci ceva pentru ei pentru a le alina suferinta pentru a trimite departe motivul suferintei dar sa fii incapabil sa o faci...
SI daca s-ar sfarsi, poate ar fi mai bine, timpul trece si vindeca... suferinta ar disparea... de ambele parti. Ar ramane amintirea, lucrurile frumoase, o urma de regret si speranta reintalnirii...

Dezintoxicare.

Si m-am gandit ca va veni si acest moment, acest moment in care nu voi mai fi dependenta de nimic. Cred ca intr-adevar de abia dupa ce iesi de la dezintoxicare iti dai seama ce bine e cand ai scapat de viciu si ca tot ceea ce iti parea inainte bun era doar o iluzie, o stare care dura doar in prezenta drogului si care se transforma in rau in absenta lui.
Pacat ca la fel ca toti dependentii a trebuit sa ma lovesc tare ca sa ma pot trezi la realitate, sa vad ca "DROGUL" nu era decat un praf infect pe care eram dispusa sa dau prea mult, desi nu merita, pe care il doream prea mult, desi nu trebuia. Am fost naiva am incurcat tripurile cu realitatea si cand ma trezeam de dimineata inca aveam impresia ca tot ce vedeam era adevarat. Pana am ramas fara resurse si drogul nu a mai putut intra in posesia mea iar eu am fost nevoita sa vad urata realitate. Si desi detest amintirile acelor inchipuiri si urasc tot acest timp pierdut degeaba nu regret. De ce? Pentru ca am invatat. Pentru ca nu o sa repet greselile. Pentru ca in definitiv totul este bine acum ca mi-am revenit si nu mai exista tentatia. Pentru ca am descoperit lucruri care valoreaza mai mult si care ma fac fericita pe timp indelungat si nu exista nici cea mai mica sansa sa ma intristeze. Pentru ca am putut visa din nou, lucru la care renuntasem de mult. Pentru ca mi-am recapatat speranta si pofta de viata. Este incredibil cum renuntarea la viciu mereu a fost gandita de mine ca fiind un lucru negativ si s-a dovedit a fi exact pe dos. :)
Poate blogul asta este singurul lucru care imi mai aminteste de acea perioada din viata mea in care nu am mai fost eu, ma gandeam sa sterg si sa reincep, dar ar fi o negare a faptelor mele si a trecutului si nu sunt atat de lasa; imi recunosc greselile si trec peste ele. Ar suna dragut cliseul cu "e un nou inceput" dar nu il voi folosi, pentru ca viata are continuitate. Tot ce am trait pana acum m-a marcat intr-un fel sau altul, nu pot uita totul ca si cum nu ar fi fost si nici nu as vrea sa o fac indiferent cat de bine sau rau a fost. Cum spuneam, unele persoane au acest scop de a trece prin viata ta pentru a te invata; iti pot face rau la fel cum iti pot face bine - nu asta este ceea ce conteaza, nu persoanele conteaza ci scopul. Si din moment ce scopul a fost atins, atunci te poti declara fericit. In viata trebuie sa inveti din tot ce ti se intampla, altfel ce rost ar mai avea sa se intample? :)

Define

Nu am mai scris demult, imi uitasem si parola... de ce? pentru ca nu as fi vrut sa scriu lucruri triste, nu as fi vrut sa am amintiri neplacute si materiale pentru ca imi ajunge sa stiu ca in mintea mea vor fi mereu chit ca eu voi incerca sa le ascund si sa uit locul unde le-am ascuns. In zadar, caci ele se vor intoarce.
Acum scopul meu nu era sa ma lamentez ci sa imi astern anumite ganduri pe care le-am avut azi dimineata in timp ce incercam sa ma conving ca daca inchid ochii adorm. Ma gandeam ce cuvant ar defini relatia noastra si nu reusesc sa aleg intre a trece sau a merge sensurile fiind apropiate in acest caz. A trebuit sa trecem peste multe lucruri si sa mergem mai departe, certurile apareau si inca apar in fiecare zi cateodata sunt atat de obosita de cearta incat prefer sa o las balta si sa ma inchid in mine. Alte dati ma ajunge frica si ma intreb cat o sa mai rezistam asa pentru ca uneori simt ca nu mai pot continua. Dar trec peste si merg mai departe asa cum am facut mereu... ma intreb doar.. catre ce merg? si sper sa merg catre lumina pentru ca atunci cand drumul reprezinta intunericul ma gandesc doar la capatul drumului nu o fi tot intuneric...
Imi repet constant, conteaza ca ne iubim. Dar nu mai sunt aceeasi si nu mai stiu sa iubesc la fel si in mine se da o lupta intre iubire si orgoliu... de ce orgoliu? pentru ca imi este greu sa accept ca trec peste anumite lucruri peste care in mintea mea nu e normal sa trec... nu stiu daca asta este tocmai orgoliu, dar cateodata as vrea sa nu mai gandesc asa sa pot gandi ca la inceput sa nu imi mai pese de nimic decat de iubire.