Am gasit in mine un zmeu ce se avanta spre zari necunoscute. Nimeni nu ma tinea din zborul meu, iar vantul, ma purta prin nori de ploaie. Pana am gasit in Tine mana blanda care sa ma poarte. Tu, copile cu ochi blanzi de miel, ma tii ca sa nu zbor prea departe. Tu, esti ca o stanca de care sunt prins, ca vantul sa nu ma duca pe carari ce de bunatate si iubire au fost de mult uitate.
Am trecut pe langa ei si i-am observat in detaliu. Fiecare cu solutia lui la o viata ce niciodata nu a fost menita sa fie a lor. Fiecare, cu esecul lui. Pendulul ceasurilor de care se agata involuntar ii arunca dintr-o extremitate in alta, nu stiu cand sunt fericiti si cand sunt tristi; atat de repede li se schimba starile. Cateodata, nauciti de jocul haotic al pendulului, aleg sa ii dea drumul. Si cad. Unde?... Nu au stiut niciodata.
Ignoranti, mandri, egoisti, invidiosi, nestatornici, mincinosi... toti sunt. De la cel mai mic, pana la cel mai mare. Le curge prin vene sange otravit si in firea lor stau ascunsi monstrii. Isi impun sa priveasca partea plina a paharului, facand acest act sa para plin de - cum vrei sa-i spui - marinimie, optimism, toleranta si orice alt cuvant care ar da o conotatie pozitiva acestei minciuni in care se atreneaza. Singuri isi inchid ochii cu minciunile lor si singuri aleg sa fie ignoranti. Nu au invatat ca adevarul elibereaza pentru ca ei niciodata n-au vrut sa stie adevarul. Nu ascunderea defectelor, ci constientizarea lor te face sa le accepti la altul si, cu timpul sa le educi la tine.
Din mandrie, aleg sa vada doar defectele celorlalti. Si vorbesc atat de mult despre ele, incat nu le mai ramane timp sa priveasca la ei. Daca s-ar vedea, i-ar intelege pe ceilalti, nu i-ar mai invinui sau judeca. Tot din mandrie, ei nu pot accepta ca cineva nu este ca ei. Daca esti mai bun, vor sta cu ochii pe tine; respiratia ta va deveni duh de cearta, iar bunatatea ta - prefacatorie.
Isi gasesc teorii si filosofii prin care se conving ca nu vor plati pretul vietii pline de uraciune pe care au dus-o. Dar cum ar putea o viata plina de urat sa aiba o moarte plina de frumos? Si cum ar putea o viata de sanse refuzate sa duca spre realizare?
