Am o raza jucausa de soare si o luna ce se inalta distinsa pe cerul vietii mele.Fara de una,ziua nu ar avea stralucire si nici viata,iar fara de cealalta noaptea ar fi apasatoare,intunericul si nelinistea m-ar cuprinde de indata.In cele din urma,daca una dintre ele ar pleca,n-as mai apuca sa ma bucur de cealalta,pentru ca sufletul meu ar ramane imprastiat si fara de viata intr-un corp rece si automatizat.
Raza ma invata sa traiesc copilareasca bucurie a iubirii.Cu dragalasenia si bunatatea ei, ma umple;dar luna este cea care are grija la orice pas sa imi ofere stabilitate,astfel incat paharul cu iubire sa nu se incline iar drumurile mele sa fie intotdeauna drepte.Ea este sfetnicul cel bun si cea care ma lumineaza atunci cand sunt invaluita in ceata.
Prin ele, am invatat sa vad bogatia iubirii si in cat de multe moduri o poti oferi micilor stelute care ma inconjoara, in functie de nevoile fiecareia: unora afectiunea si vorbele pline de dulceata si blandete ale razei de soare,altora timpul si ajutorul neconditionat de care luna nu m-a lipsit niciodata.Insa ceea ce imi doresc cu adevarat sa ofer este darul cu care m-a binecuvantat Dumnezeu:sa fiu si eu lumina altora asa cum El mi-a fost mie prin aceste doua fiinte pline de sclipire divina.
P.S Multumesc Domnului pentru felul in care a avut grija sa le pastreze aproape de inima mea!
